luni, 17 august 2026
Stiri Caraiova zona metropolitana
Live
Sport

David Popovici, mândru de realizarea sa la campionatul european

David Popovici a declarat, miercuri, după câștigarea celui de-al treilea titlu consecutiv de campion european la 100 m liber, la Paris, că este mândru de realizarea sa, mai ales că a fost o cursă foarte rapidă, cu timpi mai buni decât la Jocurile Olimpice.

„A fost o cursă foarte, foarte strânsă. S-au obținut timpi mai rapizi decât la aproape orice ediție a Jocurilor Olimpice din trecut. Mă bucur că înotul european a ajuns la un nivel atât de înalt și felicitări tuturor adversarilor mei, pentru că am tras cu toții extrem de tare. Personal, mă bucur că am reușit să-mi apăr titlul. În general, e un pic mai ușor să vânezi un titlu decât să-l aperi, așa că sunt cu atât mai mândru de mine să apăr titlul ăsta. Am pus o anumită presiune pe mine să îmi mențin titlul de campion european, pe care l-am apărat deja la a treia ediție consecutivă.

Pe ultimii 25 de metri am simțit că trebuie să-l întrec pe rus. Știam că el este mai bun decât mine pe prima jumătate a cursei, era limpede. Știam că trebuie să-mi păstrez calmul să nu înot panicat, pentru că mai mult te încetinește. Înotul de supraviețuire îți consumă mult mai multă energie. Așa că mi-am văzut de treabă și am recuperat pe ultima parte. Acum am de lucrat la combinarea primei jumătăți rapide și a plecării bune cu a doua jumătate în care vin puternic, așa cum știu eu să fac. Voi avea în continuare foamea asta, doar că îmi schimb puțin prioritățile“, a spus campionul din proba „regină“.

Popovici a afirmat că și-ar fi dorit să obțină un record mondial, dar este conștient că acesta va veni: ‘Mi-aș fi dorit un record mondial acum, dar recordul mondial trebuie să vină natural, organic, nu doar pentru că mi-l doresc eu. Acum că știu exact ce mai am de lucrat, sunt și mai aproape de el.’

Sursa: Gazeta

6 comentarii

  1. Lucian

    Meritat succesul, s-a văzut multă muncă în spate.

  2. Delia

    Articol bine documentat, felicitări redacției!

  3. Teodora

    Băieții chiar merită tot respectul după parcursul ăsta.

  4. Ion

    Mulțumim redacției pentru actualizare!

  5. Ioana

    Cred că avem un lot foarte bun anul ăsta, se simte.

  6. Iulian

    Bine de știut, mulțumim pentru transparență!

Lasă un comentariu

Nu sunt permise linkuri, imagini, nume de firme/branduri sau limbaj injurios — comentariile care le conțin vor fi respinse automat. Toate comentariile sunt verificate de un moderator înainte de a apărea pe site.