Primul guvern al României a fost format pe 22 ianuarie 1862, după unirea deplină a Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești. Alexandru Ioan Cuza a numit în funcția de prim-ministru pe conservatorul Barbu Catargiu. Mandatul său a durat până pe 8 iunie 1862, când a fost asasinat, cazul rămânând nerezolvat.
Barbu Catargiu provenea dintr-o familie boierească din Muntenia, fiind fiul marelui vornic Ștefan Catargiu și al Stancăi Văcărescu. A studiat la Paris litere, drept, istorie, filosofie și economie politică înainte de a reveni în țară în 1834.
Decretul cu atribuții al guvernului prevedea că puterea executivă era exercitată de domnitorul Hospodar, care guverna cu ajutorul miniștrilor săi. Hospodarul putea întări sau refuza legi și avea dreptul de grațiere, dar nu putea interveni în justiție.
Miniștrii erau responsabili pentru respectarea legilor și gestionarea banilor publici. Aceștia puteau fi judecați de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru risipirea fondurilor publice, acțiunea fiind inițiată de Hospodar sau Adunare.
Un moment important a fost pe 22 noiembrie/4 decembrie 1861, când Poarta a emis „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei și Țării Românești”, recunoscând unirea administrativă și politică a Principatelor.
Sursa: Pe surse
Utilă știrea, mersi pentru detalii!
Bine de știut, mulțumim pentru transparență!
Interesant cum reacționează și ceilalți actori politici la asta.
Măcar e un pas într-o direcție corectă, chiar dacă lent.
Sper să fie în interesul cetățenilor, nu doar declarativ.
Mulțumim redacției pentru actualizare!
Rămâne de văzut cum se aplică în practică.