luni, 17 august 2026
Stiri Caraiova zona metropolitana
Live
Local Craiova

Festivalul Intencity va avea loc și în 2026

Surpriză pentru craioveni: Festivalul Intencity are loc și anul acesta. Cel puțin, asta reiese din câteva postări publicate astăzi pe pagina de Facebook a festivalului. Administrația locală nu a anunțat nimic oficial până acum. Din primele informații, va fi un festival mai mic: două seri și un singur spațiu pentru concerte, „ediție specială de 5 ani”.

Olguța Vasilescu declara în primăvară că evenimentul nu va mai avea loc pentru că bugetul local a fost aprobat foarte târziu. De altfel, redacția Stiri Craiova nu a identificat până la această dată nicio licitație organizată de Opera Română Craiova sau autoritatea locală în acest sens.

Însă, explicația a venit ulterior: va fi ”organizat cu contribuția financiară exclusivă și la cererea expresă a partenerilor și sponsorilor”.

„Se apropie ceva special. Pe 25–26 septembrie 2026, Craiova va vibra din nou la IntenCity Festival – ediția specială de 5 ani. Iar anul acesta, scena Classical pregătește o întâlnire cu totul aparte”, se anunță într-o postare de pe pagina evenimentului.

Din datele publice disponibile momentan, Intencity va avea loc în Sala Polivalentă. Va fi organizat, ca și până acum, de Opera Română Craiova cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova.

UPDATE: ORC a transmis un comunicat de presă în cursul zilei. Probabil din motive tehnice, la noi a ajuns cu întârzierea Poștei (electronice) Române, după o oră. Iată conținutul: ”Două festivaluri, două lumi, o singură MUZICĂ! Craiova, scena unor evenimente unice: IntenCity Classical Edition și ediția omagială a Festivalului Internațional Elena Teodorini. Cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Internațional Elena Teodorini, organizat de Opera Română Craiova, vine în fața publicului cu o nouă întâlnire spectaculoasă între tradiția lirică și expresiile contemporane ale muzicii, în perioada 25 septembrie – 19 noiembrie 2026.

Sezonul cultural se va deschide într-un registru spectaculos prin IntenCity Classical Edition (25-26 septembrie, Sala Polivalentă), care aduce împreună energia muzicii contemporane și rafinamentul universului clasic. Formatul special din acest an este construit exclusiv cu sprijinul sponsorilor și partenerilor care au ales să susțină continuitatea unui proiect devenit parte din identitatea culturală recentă a Craiovei. Prin implicarea acestora, evenimentul îndrăgit de public își continuă povestea cu un weekend incendiar care reunește colaborări speciale și proiecte crossover unice.

Primii invitați anunțați sunt Puya, într-un proiect care îmbină universul său artistic cu elemente de muzică clasică, și Irina Baianț, una dintre vocile reprezentative ale noii generații de artiști lirici, cu un concept dedicat întâlnirii dintre vocea de operă și sonoritățile contemporane.

Sursa: Stiri Ceaiova

5 comentarii

  1. Mihaela

    Felicitări pentru inițiativă, sper să continue și în alte cartiere.

  2. Sebastian

    Mulțumim pentru informație, articol util!

  3. Delia

    Locuiesc în zonă și pot confirma, era o problemă reală de mult.

  4. Radu

    Mă bucur să văd că se investește și în cartierele mai puțin vizate.

  5. Petre

    Se vede că administrația a ascultat de data asta sesizările locuitorilor.

Lasă un comentariu

Nu sunt permise linkuri, imagini, nume de firme/branduri sau limbaj injurios — comentariile care le conțin vor fi respinse automat. Toate comentariile sunt verificate de un moderator înainte de a apărea pe site.